Designul naturalistic, o abordare tot mai populară printre peisagiști în amenajarea spațiilor exterioare, își trage rădăcinile – după cum îi spune și numele – din natură. Totuși, de ce îi spunem „naturalistic” și nu „natural”? Simplu. Pentru că, de multe ori, luăm elemente naturale și le aducem în medii complet urbanizate, mai puțin „naturale” prin definiție. Practic, naturalizăm ceea ce este nenatural, creând o versiune reinterpretată a naturii.
Acest stil își are originea într-o serie de influențe istorice, culturale și ecologice. Dacă ne uităm puțin înapoi, totul a început în Marea Britanie, în secolul al XVIII-lea, cu pionieri precum Capability Brown și Humphry Repton. Aceștia au promovat peisaje naturale, folosind linii sinuoase, lacuri artificiale și grupuri de arbori care imitau armonia naturii. Era un contrast puternic față de grădinile rigide și simetrice în stil baroc de pe continentul european.
Mai târziu, influența naturalismului în design a fost dusă mai departe de Gertrude Jekyll, o personalitate marcantă a peisagisticii britanice de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Jekyll a fost cunoscută pentru grădinile sale picturale, în care a combinat sensibilitatea artistică cu cunoștințe botanice profunde. Inspirată de pictură, ea a creat asocieri de plante care puneau accent pe culori, texturi și sezonalitate, dar care aveau și un aspect mai liber, mai natural decât grădinile formale. Filosofia sa de a lăsa plantele să-și exprime frumusețea naturală a influențat ulterior mișcările care promovează un stil mai relaxat și mai ecologic în grădinărit.
În ultimele decenii, Piet Oudolf a dus acest stil la un alt nivel, fiind una dintre figurile centrale ale New Perennial Movement (Mișcarea Nouă a Perenelor). Această mișcare promovează utilizarea plantelor perene și ierburilor decorative în compoziții care reflectă frumusețea schimbătoare a naturii pe parcursul anotimpurilor. Ideea centrală este de a pune mai puțin accent pe culoare și mai mult pe textură, formă și structura plantelor – inclusiv după ce florile se usucă. Oudolf, un autodidact care a început cu o pepinieră mică în Hummelo, Olanda, a transformat designul naturalistic într-o adevărată formă de artă. Observând comportamentul plantelor în grădina sa experimentală, a creat asocieri bazate pe sezonalitate și pe structura vizuală a plantelor. A fost inspirat de munca lui Karl Foerster și a dezvoltat conceptul de „plantare stratificată”, combinând plante de diferite înălțimi pentru a crea compoziții complexe și armonioase.
Proiectele lui Oudolf, precum High Line din New York sau Lurie Garden din Chicago, sunt astăzi repere în lumea designului peisagistic. Principiile sale, precum „Design pentru emoție” (grădini care inspiră și transmit o stare), „Estetică ecologică” (plante care sunt și utile, și frumoase) sau „Grădina pentru patru anotimpuri” (atractivă tot timpul anului), sunt o sursă de inspirație pentru peisagiști din întreaga lume.
De cealaltă parte a Atlanticului, în SUA, stilul naturalistic a luat o direcție puțin diferită, prin mișcarea Prairie Style. Inspirată de preriile native, această abordare, promovată de designeri precum Jens Jensen, încurajează folosirea plantelor indigene pentru a recrea peisaje naturale specifice Americii de Nord.
Revenind în Europa, mai recent, Nigel Dunnett, un ecolog urban din Marea Britanie, a adus un suflu nou acestui stil, punând accent pe sustenabilitate și adaptarea la medii urbane. Dunnett creează peisaje reziliente, cu întreținere redusă, care nu doar că arată bine, ci și contribuie la gestionarea apei de ploaie și la promovarea biodiversității. Schemele lui de plantare sunt gândite să evolueze natural, permițând plantelor să se autoregleze și să creeze habitate pentru fauna sălbatică. Detalii fascinante despre filosofia sa de design și exemple concrete pot fi găsite în cartea sa Naturalistic Planting Design, o resursă valoroasă pentru cei interesați de acest stil inovator.
În peisajul contemporan, designul naturalistic continuă să evolueze prin contribuțiile unor specialiști precum Claudia West și Thomas Rainer. Autorii cărții Planting in a Post-Wild World, cei doi propun o abordare stratificată a plantărilor, inspirată de structurile vegetale naturale. Ei pun accent pe integrarea plantărilor ecologice în medii urbane și pe crearea unor habitate funcționale, dar și estetice. Filosofia lor subliniază că, în lumea modernă, natura trebuie să fie adusă mai aproape de oameni, dar într-un mod care să susțină biodiversitatea și să maximizeze reziliența spațiilor verzi. Aici puteți explora mai multe despre munca lor pe site-ul oficial, pentru a înțelege mai bine cât de mult mai avem de parcurs până să atingem acest nivel de integrare ecologică și estetică.
Abordarea lor are la bază ideea că plantările nu trebuie să fie doar frumoase, ci și ecologice și dinamice, capabile să se dezvolte și să se autoregleze în timp. Aceasta reflectă o sinteză între arta designului și știința ecologiei, fiind un răspuns la provocările globale legate de schimbările climatice și pierderea biodiversității
Designul naturalistic continuă să evolueze și să inspire, fiind susținut de dorința oamenilor de a se reconecta cu natura, chiar și în cele mai urbanizate spații. Cu specii perene, ierburi decorative și un aspect aparent necontrolat, dar atent calculat, acest stil ne arată că frumusețea naturală poate fi reinterpretată și integrată oriunde, chiar și acolo unde nu ne-am aștepta.
